Salam Strolghino

Pe vremuri nu existau frigidere sau tehnologii de ultimă generație, iar producerea mezelurilor fine nu era deloc o treabă ușoară. Odată tocată carnea, multe lucruri puteau merge prost. Anotimpurile puteau fi prea calde, prea secetoase sau prea umede. Uneori, luni întregi de muncă puteau fi zădărnicite de un simplu ghinion.

Așa că porcii erau sacrificați iarna, când frigul proteja carnea, apoi toată lumea se ruga la Dumnezeu ca totul să meargă bine, fiindcă acel porc însemna sacrificii, atât în bani, cât și în muncă grea. Unii alegeau să facă salam și șuncă, iar alții, care locuiau în localitățile potrivite, erau mai dispuși să riște și alegeau să facă Culatello. Din bucățile rămase se făcea Strolghino (ciudat să vorbești despre resturi când este vorba de valoroasa pulpă de porc). Numele spune multe despre temerile și incertitudinile unei îndeletniciri care depinde și astăzi de capriciile anotimpurilor și ale sorții. Nu este deloc întâmplător că, în italiană, verbul arhaic „strologare” înseamnă a ghici, a profeți, a citi în stele și a descifra prevestirile, așa cum face un ghicitor. Strolghino, un mezel modest fiindcă se face din bucățile tăiate de la Culatello, este o mică ofrandă adusă sorții.

Carnea (slabă, spre deosebire de cea din alte mezeluri) este tocată și condimentată, apoi introdusă într-un înveliș moale din intestin și lăsată la maturat pentru o perioadă relativ scurtă.

Are un gust ușor și delicat. Încearcă-l alături de pâine de casă, iar dacă vrei să-l servești cu brânză, alege inconfundabilul Parmigiano Reggiano.